Tips & Tricks pentru interviul de admitere la facultate

După multă muncă și răsplată! Ai încheiat cu succes primul pas și anume trimiterea aplicației, iar acum ai primit invitație la interviu de la universitatea preferată? Te gândești intens la ce urmează? În articolul de aici te ajutăm cu tips & tricks care îți vor fi utile în pregătirea pentru interviu!

Cum mă pregătesc pentru interviu?

Probabil știi deja că lista de lecturi reprezintă un aspect foarte important în pregătirea pentru interviu, așadar este important să citești din cărțile recomandate în secțiunea de literatură de specialitate aferentă programului de studiu pentru care ai aplicat. Poți găsi exemple de cărți pe pagina web unde este descris programul respectiv.

Te sfătuim sa sa accesezi si paginile de „reading suggestions” de la Oxford si Cambridge pentru diverse domenii. Chiar dacă nu ai aplicat la studii în Marea Britanie sau la aceste universități, aceste resurse îți pot fi utile pentru a te pregăti.

Ce port și mai ales cum mă comport la interviu?

Ținuta pe care o vei purta (poate) spune ceva despre tine înainte ca tu să faci acest lucru. De reținut sunt următoarele aspecte:

  • look-ul tău trebuie să fie îngrijit: haine curate, călcate, fără imprimeuri sau mesaje.
  • nu este obligatoriu să te îmbraci la costum cu cravată/papion. O pereche de pantaloni casual sau chiar și o pereche de jeans sunt OK atâta timp cât arată prezentabil.
  • cămașa este o alegere sigură.
  • fusta sau rochia nu sunt piese obligatorii, dar te vor ajuta să fii prezentabilă, dacă ești atentă să aibă o lungime decentă.
  • dacă te pregătești să intri la Medicină, un sacou/jachetă cât mai simple, casual, de culori deschise, preferabil, pot completa ținuta.
  • evident, părul, unghille etc. necesită un aspect curat, simplu, îngrijit.

Așadar, „Smart casual” e look-ul pe care îl cauți.

Ce fac în timpul interviului?

  • Adoptă o poziție dreaptă pe scaun, cu mâinile pe lângă corp.
  • Vorbește limpede, clar și încearcă să stabilești contact vizual cu comisia de interviu.
  • Controlează-ți, pe cât posibil, gesturile involuntare / ticurile (dus mâna la ochi, gură etc.).
  • Nu te lăsa intimidat(ă) de locația în care te afli.
  • Stai relaxat(ă). After all, ești în marea finală! Nu degeaba ai ajuns până acolo.

Cum răspund la întrebări?

Întâi de toate, asigură-te că ai înțeles corect întrebarea. Este OK să rogi intervievatorul să o repete sau, eventual, reformuleze dacă sunt termeni necunoscuți. Câteva secunde de concentrare nu vor fi depunctate, așa că nu te grăbi să răspunzi fără să îți structurezi repede un răspuns coerent. În orice caz, nu te panica dacă nu știi un răspuns sau l-ai formulat incorect gramatical. Un singur răspuns „greșit” nu te va „pica”.

Încearcă să găsești contextul potrivit pentru întrebările vagi care nu au legătură cu aria ta de studiu. Indirect, ele sunt cumva conectate cu aceasta, iar răspunsul tău va trebui să aibă legătură cu domeniul pe care îl vei studia. Exemplu: „Could you imagine people living without a TV?”. Dacă vei studia IT, răspunsul tău ar trebui să descrie, de exemplu, modurile în care semnalele electronice pot călători prin aer. Pe de altă parte, un răspuns pentru domeniul Politics / Sociology poate descrie rolul televizorului în educație. Important este ca răspunsul tău să fie conectat cu domeniul pe care vrei să îl studiezi.

Nu în ultimul rând, chiar dacă poate tu ai o opinie bine înrădăcinată despre un anumit lucru și nu prea ești de acord cu alte idei, diferite de ale tale, fii diplomat(ă) dacă vrei să explici acest lucru și folosește argumente concrete din literatura de specialitate. Adoptă o atitudine deschisă, temperată, flexibilă și cumva contrabalansează răspunsul care susține ideea ta fermă cu o încheiere de genul „On the other hand…”.

Nu uita, cel mai important lucru este să arăți că ți-ai făcut temele și research-ul, că te-ai pregătit și ai informații despre ceea ce vrei să studiezi, și, în același timp, să demonstrezi că vrei să înveți și mai mult și să acumulezi cât mai multe cunoștințe în domeniu.

Exemple de resurse online care te vor ajuta să îți dezvolți abilitățile de comunicare, argumentare, exemplificare sau exprimare a unei opinii:

„Do It Yourself” Interview

Te poți pregăti dinainte pentru interviu și poți începe acest lucru scriind o scurtă descriere cu motivele pentru care ai ales să studiezi acel domeniu. Citește descrierea și alege trei puncte esențiale, notează-le separat, pe scurt, și încearcă să le povestești cu voce tare. Practică acest lucru până când poți vorbi liber despre descriere, fără notițe. Te poți înregistra în timp ce vorbești, și ascultându-te ulterior îți dai seama dacă și unde trebuie să mai exersezi. Dacă vrei să vezi și gesturile pe care le faci și unde trebuie să mai lucrezi, poți face acest lucru în fața oglinzii. După ce simți că poți vorbi liber, fără teamă, lejer și clar, roagă pe cineva să te asculte și eventual, să îți adreseze întrebări.

Tip: Pachetele de consiliere EDMUNDO includ, de asemenea, o simulare de interviu urmate de feedback constructiv.

De reținut:

  • Fii pregătit(ă) să răspunzi la întrebări despre interesele tale, activități, motivele pentru care ai ales să studiezi domeniul respectiv la universitatea aleasă.
  • Gândește-te la interviu ca la o conversație în care sunt exprimate opinii de către ambii interlocutori, și nu ca la o sesiune de întrebări cu răspunsuri general valabile.
  • Nu spune doar rezultatul, ci și de ce gândești așa.
  • Oferă răspunsuri ample, exemplificate.
  • Speculează, compară și explică.
  • Nu te aștepta ca intervievatorul să îți spună dacă ai răspuns sau nu corect.
  • Dă dovadă de curiozitate și dorință de învățare.
  • Nu fi foarte categoric(ă) în răspunsuri.
  • Nu te panica dacă ești întrebat(ă) despre un subiect la care nu te-ai gândit sau așteptat, apelează la improvizație.

Etapa interviului este un pas esențial în procesul de admitere, care va conta foarte mult în a primi sau nu o ofertă de studiu.

Nu uita însă că, din moment ce ai ajuns până în această etapă, meriți să fii acolo. Eforturile tale academice, activitățile extra-curriculare, olimpiadele, proiectele în care te-ai implicat sunt acum răsplătite, și, mai mult de atât, te conduc spre ceva măreț: visul tău de a deveni student(ă) la o universitate de top este pe cale să se împlinească.

Noi îți urăm mult succes și suntem la un mesaj distanță dacă ai nevoie de ajutor!

Ia legătura cu un consilier EDMUNDO

Te încurajăm să ne contactezi pentru a obține mai multe informații despre oportunitățile pe care le ai de a studia în străinătate. Încercăm să răspundem fiecărei solicitari în maxim 2 zile lucrătoare. Pentru o discuție, te rugăm să ne contactezi folosind formularul de contact sau sunând la numărul de telefon +4 031 814 2920. Ne poți scrie și pe Whatsapp la numărul de telefon +40 758 224 102