Studiază în străinătate

De ce ar trebui să iei în considerare studiile în Europa de Vest

De ce să studiezi în străinătate

Studiile în străinătate reprezintă o oportunitate extraordinară pentru un tânăr de a învăța și de a-și dezvolta abilitățile pentru a concura mai eficient în piața muncii secolului 21 și pentru a se pregăti să rezolve cele mai complexe provocări ale lumii.

Fie că ești un viitor inovator, antreprenor, inginer, om de știință, doctor, jurnalist, profesor sau diplomat de carieră, va trebui să fii confortabil într-o lume în continuă schimbare. Studiind în străinătate vei avea ocazia să experimentezi perspective noi, să înveți să navighezi prin culturi diferite, să lucrezi cu colegi diverși și să comunici în limbi străine.

O oportunitate unică în viață

Tineri din toată lumea pleacă să studieze în străinătate pentru a avea acces la educație de o calitate mai bună, pentru a-și căuta locul în care potențialul lor uman și profesional să se poată dezvolta, pentru a cunoaște noi culturi, pentru a-și face noi prieteni, pentru a fi independenți. În țările mai dezvoltate din Europa de Vest, peste 20% din studenții cu vârste între 19 – 26 de ani merg să studieze într-o altă țară.

coventry-university-uk-painting-608x1080

Contactează-ne pentru a afla despre oportunitățile de a studia în străinătate!

Pentru români, studiile în străinătate sunt din ce în ce mai accesibile

Începând din 2007 tinerii români au acces la oportunități financiare la care cu câțiva ani în urmă doar puteau visa:

thumb-up

Școlarizare gratuită sau costuri foarte scăzute (Ex: Danemarca, Suedia, Olanda)

Burse pentru costurile de cazare și masă

Posibilitatea de a munci legal part-time pentru a-și putea completa veniturile

Împrumuturi studențești cu metode flexibile de rambursare în funcție de venit

Reține însă...

Studiile în străinătate nu sunt potrivite pentru oricine

Procesul de aplicație necesită un efort în plus prin realizarea dosarului de admitere, inclusiv redactarea eseului personal, pregătirea pentru teste sau interviuri și îmbunătățirea limbii engleze. De asemenea, adaptarea la o nouă cultură și un nou stil de viață reprezintă o provocare. E nevoie de o bună cunoaștere de sine, de o viziune asupra propriului drum în viață, de curaj și putere de muncă.

Studiile în străinătate nu sunt doar despre emigrare sau oportunitatea de a călători

Studiul în străinătate reprezintă într-adevăr o oportunitate de a explora locuri noi și de a călători, însă este în primul rând o experiență academică bazată pe responsabilitate, dorința de a învăța și de a crește constant, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.

Rolul nostru la EDMUNDO este să te ajutăm să înțelegi dacă studiile în străinătate sunt potrivite pentru tine.

Odată ce ai hotărât, te ajutăm să completezi dosarele de aplicații și să obții un răspuns rapid. Dacă ești acceptat în program, te vom sprijini atât cât putem pentru a găsi surse de finanțare și pentru a aranja toate aspectele logistice. Nu vom face aplicația pentru tine și, de altfel, nu vom lua nici o decizie majoră în locul tău, dar pe cât posibil vom încerca să fim buni consilieri și să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor tale.

EDMUNDO este un serviciu GRATUIT al Grupului EDUCATIVA ce oferă tinerilor români informații, consiliere și asistență pentru admiterea la instituții de învățământ superior din Europa, Asia, SUA și Canada. În activitatea noastră ne bazăm pe cunoștințe despre sistemele educaționale internaționale, o largă rețea de contacte cu universități internaționale, legaturile cu tineri români studenți și absolvenți de studii internaționale, și experiență în implementarea a numeroase proiecte pentru tineri.

Despre Grupul EDUCATIVA

EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără, alături de EDMUNDO și RIUF – cel mai mare târg international de universități din România, serviciile de consiliere educațională UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.

EducativaLogo

Ia legătura cu un consilier EDMUNDO

Te încurajăm să ne contactezi pentru a obține mai multe informații despre oportunitățile pe care le ai de a studia în străinătate. Încercăm să răspundem fiecărei solicitari în maxim 2 zile lucrătoare.

Pentru întâlniri, te rugăm să îți faci o programare folosind formularul de contact sau sunând la numărul de telefon +4 031 814 2920 pentru a te asigura că unul dintre consilierii noștri este la birou în intervalul orar în care dorești să vii la o întâlnire.