University of Salford
University of Salford
Universitatea este aproape de centrul orașului Manchester, la mai puțin de 30 de minute de condus de Manchester International Airport și la numai 2 ore de Londra. Cu peste 20.000 de studenți, de peste tot din lume, universitatea este axată pe cercetare și inovație. Este un lider educațional recunoscut internațional în domenii precum sănătate, media, energie și mediu. În ultimii ani, și-a concentrat eforturile pe business și pe crearea de parteneriate în diverse industrii. Are cea mai mare școală pentru științe ale sănătății din UK iar printre instituțiile sale partenere se numără Cambridge, Carnegie Mellon, Adobe, Avid, BBC și BT. Pentru viitorii specialiști în domeniul media, University of Salford lucrează activ cu MediaCityUK. Aici e casa departamentelor BBC, ITV și a peste 80 de companii media, fiind locul perfect pentru studiu, socializare și pentru conectarea cu cei mai buni specialiști din industrie.
De ce să aplici la University of Salford with EDMUNDO
Consiliere personalizată
Alături de consilierul tău EDMUNDO vei găsi programele și universitățile care se potrivesc cel mai bine cu obiectivele tale academice și profesionale. Consilierii noștri sunt echipați cu cunoștințe cuprinzătoare despre sistemele educaționale și sunt pregătiți să îți răspundă la toate întrebările.
Dosar puternic
Consilierii EDMUNDO stăpânesc informațiile și metodele necesare pentru a te ajuta să îți pregătești un dosar de aplicare ce îți va maximiza șansele de a fi acceptat la universitatea aleasă, respectând îndeaproape toate criterile de eligibilitate și deadline-urile de aplicare.
Educație de calitate
Sistemele educaționale de top din lume pun accent deosebit pe rata de angajare a absolvenților lor iar performanța studenților este cel mai important indicator de performanță al acestor sisteme educaționale. Prin urmare, universitățile sunt bine echipate cu tehnologie de ultimă oră și predarea se bazează în principal pe aplicarea cunoștințelor.
Comunitate activă
Vei avea acces la comunitatea EDMUNDO, o comunitate a tinerilor care deja studiază în străinătate, ceea ce îți va permite să afli informații detaliate despre propria lor experiență internațională și academică și chiar să te împrietenești cu viitorii tăi colegi de facultate.
Ce spun studenții noștri internaționali
Beniamin Avrămiță
Salut, eu sunt Beniamin și de un an studiez în Danemarca. Edmundo m-a ajutat enorm, ghidându-mă prin tot procesul de aplicare la facultate. După un an de studii aici am vorbit cu foștii colegi care au mers pe aceeași specializare, dar în România, și am ajuns la concluzia că decizia de a studia aici a fost un cel puțin excelentă. Calitatea studiilor este una superioară comparând cu feedback-ul primit din România. Metodele de predare mult mai apropiate de realitate și, evident, bazate pe practică. Având în vedere că studiile sunt gratis, statul danez îți sare în ajutor cu o bursă pe care o poți primii dacă îndeplinești condițiile emise de stat. Pe durată lungă de timp, investiția de timp și dedicare, aduce o răsplată pe măsură sau chiar mai mult. Având în vedere că facultatea este una internațională, șansa de a cunoaște diferiți oameni din diferite culturi este imensă. Studiind aici am avut oportunitatea de a cunoaște multe noi personalități cu care am legat legături strânse. Dacă nu sunteți deciși încă am un sfat pentru voi, profitați de oportunitatea de a studia peste graniță pentru că, pe lângă beneficiile financiare și nivelul de trai ridicat, o să aveți o altă viziune despre lume și o dezvoltare mai rapidă și la un nivel mai înalt.
VIA University College, Software Engineering
Dobre Alexia-Teodora
Bună, sunt Alexia și studiez Arhitectură la Northumbria University, Newcastle. Am terminat primul an, și pot spune că sunt cât se poate ce mulțumită cu decizia mea de a studia în străinătate, de la varietatea de persoane cu care interacționez, până la modul profesorilor de a explică având în vedere personalitatea fiecărui student. Pot spune că experiență mea de student e foarte diferită (în mod pozitiv) față de a prietenilor mei care studiază in țară, și mereu sunt rugată să le povestesc și sunt uimiți de ajutorul oferit atât de universitate, cât și de stat pentru a asigura o experiență cât se poate de bună.
Universitatea: Northumbria University, Newcastle