#Tips Cum poţi reduce cheltuielile tale ca student

Aproximativ 2/3 dintre absolvenţii de liceu se înscriu la o universitate imediat după terminarea studiilor liceale. Tinerii sunt dornici să aplice la o instituţie de învăţământ superior care le poate oferi cursurile, calificarea şi cunoştinţele profesionale de care au nevoie pentru a obţine job-ul mult visat după absolvire.

De aceea, mulţi dintre aceşti tineri români se gândesc să urmeze studiile superioare în străinătate, unde cursurile şi materiile predate sunt adaptate constant la piaţa muncii, iar profesorii îi pot îndruma pe drumul profesional ales.

Totuşi, atunci când vine vorba de studiile în străinătate, tinerii absolvenţi de liceu se gândesc şi la costurile pe care le pot implica acestea, dar mai ales, cum le pot reduce cât mai mult.

Echipa EDMUNDO a pregătit pe această temă un ghid cu tips & tricks care te pot ajuta să reduci din cheltuielile lunare, ca student internaţional. So keep on reading pentru a rămâne cât mai bine informat/ă despre viitorul tău!

1. Alege destinaţia potrivită pentru bugetul tău
1.1. Care sunt destinaţiile de studiu cu taxe accesibile de şcolarizare?
2. Oraş mare, costuri de trai mari
3. Împrumutul Guvernamental – ajutorul studenţilor
4. Obiceiuri zilnice
5. Aplică pentru job-uri part time sau internship-uri plătite din timpul studiilor
6. Cere ajutor, la nevoie!

tips and tricks pentru a reduce cheltuielile tale ca student

1. Alege destinaţia potrivită pentru bugetul tău

Poţi începe să reduci cheltuielile tale din străinătate chiar din momentul aplicării la o universitate! Tot ce trebuie să faci este să alegi o destinaţie din Europa care îţi oferă studii la cele mai mici costuri posibile sau chiar gratuite!

1.1. Care sunt destinaţiile de studiu cu taxe accesibile de şcolarizare?

  • Danemarca: studii gratuite, atât pentru Licenţă/Bachelor, cât şi pentru Master;
  • Suedia: şi aici poţi beneficia de programe de Licenţă/Bachelor sau Master de top, fără taxe de studiu;
  • Belgia: Taxele de studiu în Belgia încep de la ~€ 835/an;
  • Olanda: ~€ 1,084 în primul an de Licenţă/Bachelor şi ~€ 2,168 pentru restul anilor.

Ţările enumerate mai sus îţi oferă posibilitatea de a urma programe de studiu de top pe cele mai populare domenii, la costuri super accesibile! Poţi afla mai multe despre procesul de aplicare în aceste destinaţii, dacă ne contactezi aici.

2. Oraş mare, costuri de trai mari

Chiar şi alegerea oraşului în care vei studia reprezintă un factor decisiv în reducerea sau creşterea cheltuielilor tale lunare. Astfel, dacă alegi să studiezi într-un oraş capitală, suma totală a cheltuielilor la sfârşit de lună ar putea fi mult mai mare decât bugetul tău.

De exemplu, dacă costurile lunare pentru o persoană ajung la aproximativ € 1,000 în Amsterdam, oraş capitală, în alt oraş mai mic din Olanda, aceste costuri se pot reduce cu până la € 400 – € 500.

De aceea, noi îţi recomandăm, pentru a reduce cheltuielile în primii ani de studiu, să optezi pentru chirie într-un oraş mai mic, care se încadrează în bugetul tău. Don’t worry, după primii ani de studiu vei putea opta pentru un job part-time sau chiar un internship plătit, care îţi va permite să locuieşti într-un oraş mai mare, unde şi oportunităţile de angajare vor fi pe măsură.

ghid edmundo cum sa reduci cheltuielile tale ca student

3. Împrumutul Guvernamental – ajutorul studenţilor

Până anul acesta, Tuition Fee Loan din Marea Britanie oferea miilor de studenţi internaţionali care aplicau la studii aici, şansa de a îndeplini visul lor de a studia în UK.

Totuşi, nu doar Marea Britanie este o ţară care oferă programe de studiu populare şi posibilitatea de a acoperi costurile acestora cu un împrumut guvernamental [chiar şi în 2021, dacă ai obţinut deja statutul “settled” sau “pre-settled”]! Odată cu anunţurile oferite de Guvernul Britanic post Brexit, s-au făcut cunoscute şi alte destinaţii de studiu în care tinerii sudenţi pot cere sprijin din partea statului, pentru a acoperi în totalitate sau în mare parte costurile studiilor.

Astfel, Olanda este una dintre ţările europene care te poate ajuta cu un împrumut guvernamental, calculat în funcţie de costurile studiilor tale. În plus, acest împrumut este rambursabil doar după terminarea studiilor, pentru a te putea focusa doar pe cursurile tale, fără a avea grija taxelor studenţeşti. Află aici mai multe despre studiile în Olanda!

cum poti reduce cheltuielile tale ca student

4. Obiceiuri zilnice

Studiul în străinătate te ajută să te maturizezi şi să devii mai responsabil/ă, mai ales în primii ani de studiu. În cazul în care nu beneficiezi de un buget nelimitat sau foarte mare, va trebui să adaptezi obiceiurile tale de acasă la bugetul pe care îl ai acum.

Iată câteva tips care te pot ajuta să reduci considerabil cheltuielile tale în primul an:

  • Optează pentru cazare la cămin în primul semestru sau primul an, pentru a economisi bani. Aceasta poate fi o soluţie temporară, până vei obţine un împrumut guvernamental sau chiar un job part-time, care va creşte bugetul tău lunar;
  • Renunţă la ce poţi, de exemplu mâncatul în oraş în fiecare seară, abonamente de transport pe care nu le foloseşti sau haine şi accesorii cu valoare ridicată;
  • Eat smart în fiecare zi, fără a face risipă de mâncare [it saves money and the planet :D];
  • Împrumută cărţi sau materiale şcolare, nu le cumpăra decât dacă aceasta este cerinţa profesorului;
  • Cumpără/Împrumută o bicicletă pentru a te deplasa mai uşor şi rapid între locaţii;
  • Mănâncă la cantină, unde mâncarea este la preţuri super accesibile pentru studenţi şi suuuuper delicioasă;

5. Aplică pentru job-uri part-time sau internship-uri plătite din timpul studiilor

Un job part-time rămâne una dintre cele mai bune metode de a câştiga câţiva bani în plus şi de a creşte bugetul tău lunar. Banii obţinuţi te pot ajuta să acoperi costurile chiriei sau o parte din taxele de studiu, dacă nu ai reuşit să obţii un împrumut de la guvern sau o bursă.

În plus, acest job te ajută să creşti experienţa ta profesională, să întâlneşti oameni noi şi să relaţionezi mai mult cu localnicii, pentru a le înţelege cultura şi tradiţiile mai bine. Te invităm să afli cum poţi obţine un job part-time rapid în ţări precum Marea Britanie, Olanda sau Danemarca din articolele noastre!

De asemenea, un internship plătit obţinut cu ajutorul profesorilor din cadrul universităţii te poate ajuta să te specializezi în domeniul în care studiezi, precum şi să câştigi câţiva bani extra. În plus, acesta îţi poate asigura un job full time după absolvirea studiilor, în aceeaşi companie!

cheltuieli ca student international in strainatate

6. Cere ajutor, la nevoie!

Cum costurile în străinătate pot fi “a bit too much to handle” pentru orice tânăr la început de maturizare, diferite organizaţii vin în sprijinul acestora, pentru a-i ajuta să-şi îndeplinească visul studiului în străinătate!

O astfel de organizaţie este şi FINS, care oferă de aproximativ 2 ani ajutor financiar tinerilor români, care nu pot obţine o bursă sau un împrumut guvernamental, pentru a acoperi taxele lor de studiu în străinătate sau cheltuielile lunare.

Astfel, FINS te poate ajuta cu un credit de până la ~£ 25.000 pentru 3 ani de Licenţă/Bachelor, 12.000 EUR pentru un an de studii de Master și până la 18.000 EUR pentru 2 ani de studii de Master, rambursabil doar după ce ai găsit job-ul perfect pentru tine, după absolvire!

Ce trebuie să ştii

Încercarea de a economisi bani şi de a fi “cumpătat/ă” în ceea ce priveşte cheltuielile tale ca student reprezintă primii tăi paşi în procesul de maturizare! Este important să îţi cunoşti priorităţile, precum şi oportunităţile în timpul studiilor.

Cu acestea din urmă te ţinem noi la curent permanent aici, pe blog, sau pe paginile noastre de social media: Facebook şi Instagram. Aşa că, nu uita să ne dai un follow şi acolo sau un mesaj, dacă mai ai câteva întrebări pentru noi!

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută:

Studiază în străinătate!

Ia legătura cu un consilier EDMUNDO

Te încurajăm să ne contactezi pentru a obține mai multe informații despre oportunitățile pe care le ai de a studia în străinătate. Încercăm să răspundem fiecărei solicitari în maxim 2 zile lucrătoare. Pentru întâlniri, te rugăm să îți faci o programare folosind formularul de contact sau sunând la numărul de telefon +4 031 814 2920 pentru a te asigura că unul dintre consilierii noștri este la birou în intervalul orar în care dorești să vii la o întâlnire.